Caz șocant la o școală din Ploiești! Un copil de 10 ani a murit subit

Publicat: 16 feb. 2021, 14:20 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Un caz șocant a avut loc la o școală din Ploiești astăzi. Un copil în vârstă de 10 ani a murit, după ce ar fi făcut infarct.

Un caz tulburător a avut loc într-o școală din Ploiești în data de 16 februarie. Un elev în vârstă de 10 ani s-a stins din viață, după ce a făcut stop cardio-repirator la ora de religie. Copilul care se afla în clasa a II-a a leșinat în timp ce se afla la cursuri, la Școala Sfânta Vineri din Ploiești. Medicii ajunși la fața locului l-au transportat în stop cardio-respirator la spital, unde au continuat manevrele de resuscitare. Însă, din păcate, inima copilului de zece ani a cedat.

Incidentul a avut loc astăzi, marți, la ora de religie, în jurul orei 11:00. Asistenta medicală a fost prima care a făcut primele manevre de resuscitare în clasă. Potrivit dr. Dan Ștefan Sîmpălean, managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești, copilul a fost preluat astăzi de echipa de medici de la Camera de Primiri Urgențe, care a fost informată că elevul are un istoric medical cardiac. Medicii nu au mai putut să îl salveze.

Copilul de 10 ani nu a mai putut fi salvat de medici

„Copilul nu era în evidență la școală cu vreo problemă medicală și nici nu a fost depusă vreo cerere pentru desfășurarea orelor on-line”, a precizat directorul Școlii Generale Sf. Vineri.

„La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii Secției de Poliție nr.1 Ploiești au fost sesizați cu privire la faptul că, la o unitate de învățământ din Ploiești, un elev de clasa a II-a, un băiat în vârstă de 10 ani, ar fi leșinat în timpul cursurilor. A fost solicitat un echipaj al ambulanței, fiind efectuate manevre de resuscitare. Băiatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. La fața locului s-a deplasat și o echipă operativă din cadrul IPJ Prahova pentru efectuarea cercetării la fața locului. Din nefericire, copilul a decedat la spital”, informează IPJ Prahova, arată realitatea.net.

Sursă foto: arhivă Ciao

Publicat: 16 feb. 2021, 14:20 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×